Consiliul Local al Tinerilor din Mileștii Mici își reia activitatea într-o nouă componență


La 17 ianuarie 2020 s-a desfășurat ședința de constituire a Consiliului Local al Tinerilor Mileștii Mici, în cadrul căreia s-a ales:
▫️Președintele CLT Mileștii Mici – Castraveț Cristian;
▫️Vicepreședinții CLT Mileștii Mici – Bivol Cătălin și Cricovan Daniela;
▫️Secretar CLT Mileștii Mici – Vicol Nadejda;
Reprezentanți în cadrul CRT Ialoveni – Castraveț Cristian și Pulbere Vlada;
Președinții de departamente – Crețu Nicoleta, Jalobă Victoria, Vicol Nadejda.

La această adunare au fost prezenți și dna Rodica Agrici Vascan, primarul com.Mileștii Mici, dna Botezatu Adelina, viceprimarul com.Mileștii Mici, domnișoara Maria Levinte, consilier raional, domnișoara Alina Luchița, președinte CRT Ialoveni, domnișoara Anastasia Fuștei, vicepreședinte CRT Ialoveni, Sandu Dan și Cîrman Ludmila, membri CRT Ialoveni.👍🤩

Succese mari tinerilor din com. Mileștii Mici, realizări frumoase și implicare cât mai multă!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Implicarea în acțiuni de voluntariat, obiectiv strategic pentru A.O. „Forța tinerilor”


Miercuri, 30 noiembrie, întruniți la o masă rotundă, membrii A.O. „Forța tinerilor” au generalizat activitățile realizate pe parcursul lunii și au venit cu propuneri pentru următoarele acțiuni ale organizației.

sondajLa ședință au fost  prezentate rezultatele sondajului prin care s-a evaluat participarea tinerilor în comunitate. Chestionarul a fost aplicat în perioada 07 – 21 noiembrie 2016 și a cuprins o serie de întrebări care au permis aprecierea implicării tinerilor în diferite tipuri de activități, părerea acestora despre rolul pe care îl au în comunitate etc.

Tot în cadrul mesei rotunde au fost prezentate cele 2 proiecte lansate pe http://www.guvern.24.md. Proiectul „Orientare și dezvoltare profesională pentru absolvenți” a fost prezentat de Marina Stici și Ecaterina Bobeică, iar proiectul „Vino cu mine, școala e și pentru tine” de către grupul de lucru din liceu. Sperăm ca ambele proiecte să găsească susținerea necesară, ca să fie implementate în comună.

afisPentru că ne aflăm într-o perioadă specială, A.O. „Forța tinerilor” a lansat și o Campanie de caritate cu denumirea „Fii Moș Crăciun pentru o zi!” A fost prezentat pentru cei prezenți afișul campaniei, care-i îndeamnă pe cei cu suflet mare să doneze pentru copiii mai triști diferite obiecte: rechizite, cărți, hăinuțe etc. Afișele vor fi amplasate în comună, iar doritorii de a face donații sunt așteptați să o facă la punctele de colectare propuse.

Activitatea desfășurată face parte din planul de acțiuni al proiectului  „Cetățenie activă pentru o bunăstare locală durabilă”, desfășurat în cadrul programului de mini-granturi „Dezvoltarea instituțională a organizațiilor de tineret” derulat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Schimb de experiență cu A.O. „Alternativa”


dsc_5380Un  cunoscut proverb zice: „Practica bate gramatica”. Analizând modelele în activitățile de voluntariat pe care ni le oferă organizațiile societății civile din raionul Ialoveni, am decis să obținem un schimb de experiență cu  asociația obștească „Alternativa” din satul Costești.

Asociația Obștească „Alternativa” a fost creată în anul 2007, la inițiativa unui grup de voluntari din cadrul Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Avante”, din satul Costești, raionul Ialoveni. Președintele asociației este Maria Bivol.

Fiind în vizită , ne-am dorit să aflăm cât mai mult despre ampla activitate a asociației. Astfel, am constatat că organizația a implementat ani la rândul mai multe proiecte, formându-și un CV impresionant. Printre proiectele derulate sunt și următoarele: „Viața cu SIDA!”, „Solidaritatea între generații”, „Îmbătrânirea activă și Solidaritatea între generații”, „Consiliul Tinerilor din satul Costești”, „Dezvoltarea prin artă”, „Cum se acordă primul ajutor?”, „Youth together for a future without AIDS!”, „Fac ce vreau, dar știu ce fac!”, „Lasă viitorul să înceapă cu votul tău!” ș.a. proiecte. La moment, asociația implementează 2 proiecte semnificative: „Apă potabilă de calitate pentru locuitorii satului Costești” și „Centru Comunitar pentru bătrânii din satul Costești „Speranța”.

Membrii A.O. „Forța tinerilor” și-au consolidat cunoștințele în domeniul vizat și au remarcat rezultatele obținute de A.O. „Alternativa”. Contribuția acestei organizații la dezvoltarea satului Costești este una evidentă și remarcabilă. Chiar dacă efortul depus este mare, precum a remarcat și dna Maria Bivol, rezultatele sunt pe măsura așteptărilor și vin, în primul rând, în susținerea dezvolării personale a fiecărui voluntar implicat în activitățile desfășurate.

Ce putem prelua din această experiență? Pe lângă ideile împărtășite, putem spune că însăși vizita într-un asemenea centru precum este „Avante” ne spune că și la Mileștii Mici se poate înființa un centru comunitar care ar oferi un spațiu de întrunire pentru diferite categorii de oameni. De altfel, pentru viitor, ne propunem să dezvoltăm unele parteneriate și să revenim la schimbul de experiență și cu alte organizații. Mulțumim dnei Maria Bivol pentru gazduire și-i urăm succese în tot ceea ce își propune să realizeze.

Activitatea desfășurată face parte din planul de acțiuni al proiectului  „Cetățenie activă pentru o bunăstare locală durabilă”, desfășurat în cadrul programului de mini-granturi „Devoltarea instituțională a organizațiilor de tineret” derulat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Crowdfunding cu Elena Zgardan


Astăzi, 09 noiembrie, membrii A.O. „Forța tinerilor” au avut ocazia să comunice cu co-fondatoarea platformei „Guvern24”, Elena Zgardan.

Elena a explicat misiunea platformei „Guvern24” care constă în crearea unei comunități de oameni responsabili care vor lucra împreună pentru dezvoltarea țării. Pe parcursul a 9 luni,  „Guvern24” a creat instrumente care  ajută beneficiarii să își realizeze visurile.

Comuna Mileștii Mici  se poate dezvolta prin intermediul unei rețele de oameni cu inițiativă ce lucrează împreună, de aceea vom încerca să stabilim o cale de comunicare și colaborare prin intermediul  acestei platforme de finanțare colectivă. În acest sens, în cadrul întâlnirii au fost stabilite unele priorități și cât de curând vom iniția proiecte comunitare, mizând pe susținerea populației.

 

Activitatea face parte din planul de acțiuni al proiectului  „Cetățenie activă pentru o bunăstare locală durabilă”, desfășurat în cadrul programului de mini-granturi „Devoltarea instituțională a organizațiilor de tineret” derulat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cetățenie activă pentru o bunăstare locală durabilă


În cadrul programului de mini-granturi „Devoltarea instituțională a organizațiilor de tineret” derulat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova, A.O. „Forța tinerilor” a inițiat un proiect cu titlul  „Cetățenie activă pentru o bunăstare locală durabilă”. Programul  de mini-granturi are drept scop capacitarea organizațională a structurilor asociative de tineret.

Primele instruiri, din 03-04 noiembrie, s-au desfășurat în domeniul planificării strategice și a formării echipei de tineri voluntari. Participanții, tineri voluntari și membri ai A.O. Forța tinerilor”, au fost inițiați la aceste instruiri și și-au dezvoltat competențele în domeniile vizate.

dsc_4784Cei mai tineri, voluntarii care vor face parte din asociație, au urmărit cu atenție comunicarea prezentată. De asemenea ei vor desfășura, pe parcursul unei săptămâni, un sondaj de opinie în comună.

Seminarul „Planificare strategică”, moderat de Stela Stratilă-Sîrbu, a oferit un material vast și necesar pentru activitatea unei organizații. Expertul a motivat participanții și a planificat seminarul în așa mod, încât toți participanții să poată aplica în practică informația oferită și se implice activ în planificarea strategică a asociației.

În cadrul proiectului urmează să fie desfășurate și alte activități, printre care și 2 schimburi de experiență, o masă rotundă etc. Cei interesați pot oricând să se alăture echipei A.O. „Forța tinerilor”.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un drept important, dreptul la asociere


Asocierea este un cadru favorabil pentru dezvoltarea personalităţii fiecărui tînăr în parte. Astăzi, mai mult ca oricînd, este apreciată existenţa unei tendinţe sporite a tinerilor pentru asociere. Pornind de la faptul că elevii din comună pot face parte din Consiliul Elevilor, iar tinerii se asociază cu succes în același Consiliu Local al Tinerilor, merită să fie menționate și asociațiile care asigură dreptul la asociere al acestora.

DSC_2458În context, la 21 aprilie, grupul care participă la Turnamentul Republican în domeniul Drepturilor Copilului, format din elevele clasei a VIII-a „A”, a făcut cunoștință cu activitatea Asociației Obștești „Forța tinerilor”. Astfel, elevele au achiziționat informații utile despre sectorul asociativ, dar și despre alte forme de asociere pe care le-ar putea prelua în viitor.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Concursul republican „Europa la noi acasă”


Grupul de inițiativă al A.O. „Forța Tinerilor” derulează un șir de activități pentru promovarea valorilor europene în cadrul concursului republican „Europa la noi acasă”. Proiectul lansat de echipă este întitulat „Schimbarea începe de la noi”, iar activitățile se desfășoară pe parcursul lunilor martie-aprilie. Mentorul proiectului este dna Bardă Aliona, director adjunct pentru educație în liceul din comună.

DSC_5533         În scopul realizării obiectivelor proiectului, la data de 25.03.2015 s-a efectuat o conferinţă  cu tema  „Academia succesului European” la care au participat elevii clasei a 11-a R şi a 12-a R . Scopul conferinţei  a fost îndemnarea elevilor să-și facă studiile într-o țară europeană pentru a beneficia de multiplele programe oferite pentru studenți. În cadrul activității, elevii au îndeplinit chestionare, au aflat cum pot beneficiade studii la o universitate de top din Europa și care sunt avantajele lor. Subiectele puse în discuție au fost:

DSC_5511

  1. Discutarea avantajelor şi dezavantajelor integrării europene din perspectiva oportunităţilor oferite tinerilor.
  2. Familiarizarea cu programele europene şi cu oportunităţile oferite de acestea. „Erasmus+” şi „Leonardo da Vinci”
  3. Discuții despre şansele oferite tinerilor în procesul de integrare europeană a ţării noastre.

O altă activitate s-a realizat prin redactarea ziarului școlar „Actual” – o ediție în care s-a pus accentul pe promovarea valorilor europene, prin descrierea activităților din cadrul proiectului și alte știri locale de interes pentru tineri.

Motivați de valoarea supremă a compasiunii și solidarității umane, Grupul de inițiativă al A.O.„Forța tinerilor” în parteneriat cu Consiliul Elevilor din LT „Mihail Bârcă” a desfășurat Campania de caritate „Solidaritatea încălzește inima” în perioada 07 – 17 aprilie 2015. Donaţiile adunate au mers pentru Andronache Oxana, care este imobilizată în căruciorul cu rotile şi locuieşte numai cu mama, de aceea sărbătorlie de Paşti au fost un prilej ca comunitatea să contribuie la procurarea unui set de materiale didactice, alimente, dulciuri, fructe, cît şi cu o sumă de bani pentru medicamentele necesare. În acelaşi timp, asistentul social, dna Popov Larisa s-a angajat să repare laptop-ul, ca Oxana să poată afla informații actuale, să vizioneze emisiunile ei preferate. Oxana s-a manifestat ca o fire receptivă, comunicativă și a mulțumit echipei care a vizitat-o.

Vizionați un material video de la activitatea de caritate aici: https://www.youtube.com/watch?v=B-GfsIib1Rc&feature=youtu.be

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Săptămînile UE în liceu la final


Săptămîna III – Europa cetăţenilor a demarat în ziua de luni, 23.03.2015, cu ora de educaţie civică desfășurată de către profesoara de istorie şi educaţie civică, Tanase Elena, în biblioteca şcolii, cu elevii clasei a 11-R. În cadrul activităţii, elevii au prezentat un vast portofoliu, valorificînd diverse surse de informare pentru a se documenta despre Europa şi procesul de integrare a Republicii Moldova în UE.

DSC_5455 DSC_5447  DSC_5446

Ziua a II-a, cu genericul Acordul de Asociere şi De-mitizarea Stereotipurilor, a avut următoarele obiective: 1. Identificarea oportunităţilor oferite Republicii Moldova în baza Acordului de asociere cu UE; 2. Exprimarea opiniilor argumentate cu privire la procesul de aderare a Republicii Moldova la UE. Prin prisma acestor obiective, Pulbere Aliona, profesoară de limbă şi literatură română, directorul liceului, a desfăşurat Eurobarometrul cu elevii clasei a XII-Real. La finalul activității, a fost efectuat un sondaj,  87% dintre elevii prezenți declarîndu-se  eurooptimiști.

DSC_5508 DSC_5510 DSC_5459

În Ziua a III-a, elevii clasei a 10-U  au fost antrenaţi într-o şedinţă a Euroclubului „Idei despre o Europă a mea”, organizată de către Bardă Aliona, director adjunct pentru educaţie. În funcţie de interesul participanţilor au fost identificate cîte 10 aspecte din 6 ţări membre a UE ce ar putea inspira Moldova. Ulterior, formînd grupuri, elevii au mers în comunitate unde au repartizat pliante locuitorilor pentru a informa despre lucrurile din Europa care ne inspiră. Activitatea s-a remarcat prin originalitate şi inovaţie.

DSC_5517 DSC_5519  DSC_5527

La finele săptămînii, elevii clasei a 11R, ghidaţi de către Limbas Oxana, director adjunct pe instruire, au desfăşurat  masa rotundă cu genericul „Oportunităţi pentru tineri în procesul de integrare europeană. Programe Europene pentru tineri”.Discuţiile au fost atractive şi motivaţionale, deoarece elevii s-au familiarizat cu programele europene şi oportunităţile oferite de acestea. Prin tehnica Gîndeste-Perechi-Prezină, au discutat cu colegul despre şansele pe care cred că le au tinerii în procesul de integrare europeană a ţării noastre, realizînd un poster comun al clasei. La sfîrşitul mesei rotunde elevii au primit pliante din partea Consiliului Naţional al Tinerilor din Moldova.

DSC_5536 DSC_5547 DSC_5561

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Săptămînile Uniunii Europene în LT „Mihail Bârcă”


Începînd cu data de 9 martie se dă startul  „Săptămînilor Uniunii Europene” în toate școlile din republică. Acestea se vor desfășura timp de trei sătămîni (9 – 27 martie) și se vor axa pe următoarele tematici:

Săptămîna I – „Valori europene”

Săptămîna II – „Spațiul comunitar european”

Săptămîna III – „Europa cetățenilor”

Astfel, luni, 9 martie, a avut loc careul festiv de inițiere, la care au participat toți elevii din liceu. Sub imnul UE, a fost arborat drapelul UE, iar copiii s-au familiariazat cu programul activităților din cadrul Săptămînilor Uniunii Europene în școli, precum și cu simboluri ale UE (drapel, imn, monedă), într-un cadru festiv.

Proiectul „Promovarea Uniunii Europene în școlile din Republica Moldova” este organizat de către Consiliul Național al Tineretului din Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Ministerul Tineretului și Sportului, prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Coordonator local pentru raionul Ialoveni a fost desemnată Negru Elena, membru A.O. „Forța Tinerilor”.

DSC_4636 DSC_4645 DSC_4656

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Mama – Ideal de Femeie


 Duminică, 9 martie, în incinta Liceului „Mihail Bărcă” s-a sărbătorit  Ziua  Internațională a Femeii. Evenimentul cu genericul ”Mama – Ideal de Femeie”, a  fost organizat de către „Consiliul Local al Tinerilor Mileştii Mici”, în colaborare cu A.O. „Forța Tinerilor”, susţinuţi de  mai mulţi agenţi economici din localitate.

În fiecare an, cadoul de 8 Martie este o provocare pentru fiecare dintre noi. Îl căutăm şi  gîndim astfel încît să aducă un zîmbet pentru mama, pentru jumatatea noastră, pentru colege,  pentru prietene şi pentru celelalte femei importante din viaţa noastră.  Consiliul Local al  Tinerilor s-a gîndit să aducă  un pic de culoare şi de magie  în această zi minunată .

Evenimentul a fost  plin de surprize frumoase. La intrare, toate femeile au fost întîmpinate cu flori şi mesaje de felicitare. A urmat partea festivă, la care  au participat interpreţi de valoare din comuna noastră, dansatori şi elevi din şcoală. Printre  aceştia se numără  Tatiana Petraşcu, Adrian Castraveţ, ansamblul de dans “Paradis”, Nicoleta Cotorobai. La sfîrşit, publicul a fost surprins cu o frumoasă prezentare a rochiilor de seară “Valentyes”,  de către fetele de la IC models şi AD models. Toate doamnele şi domnişoarele prezente au fost  invitate  la un Fourchette.

Aducem  mulţumiri  Consiliului Local al Tinerilor, care a organizat acest frumos eveniment şi tuturor celor care ne-au bucurat cu prezenţa.

10013843_653211461411004_2070817677_n        66467_653214698077347_1067396863_n10000317_599780443448244_1907383615_n

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized